3 lucruri ce mă deranjează ca proaspăt părinte

Pe lângă celebra pandemie care a lovit întreg globul, în ceea ce mă privește, anul 2020 marchează o nouă etapă din viața mea: aceea de proaspăt-părinte. Stați liniștiți, nu am de gând să adaug și topicul de parenting pe acest blog. Mă voi limita la aceleași lucruri care mă pasionează și la care consider că mă pricep mai bine. Cu toate acestea, experiența recentă de părinte mă face să am o mică escapadă literară. Pregătiți? Să începem!

Să vedem așadar care sunt cele 3 lucruri ce mă deranjează (de fapt deseori mă amuză) din această nouă perspectiva:

1. Alți părinți …sfătoși

Cei care mă cunosc știu foarte bine că sunt un bun ascultător: ascult păreri, sfaturi și întotdeauna dau ocazia oricărei persoane chiar și introvertite, ca să vorbească. Cu toate acestea, nu am cum să nu îmi aloc câteva minute pentru a scrie despre acei părinți sfătoși care au răspunsuri la toate. Mai exact despre cei care ne oferă gratuit (mă rog, cu prețul timpului nostru) și fără să le ceri, sfaturi și observații care mai de care. Să vedem câteva exemple:

  • Nu i s-au umflat încă piciorele soției? Ooo, păi lasă că vedeți voi acolo după luna a 7-a!
  • Îl doare burtica pe copilaș? Aaa, păi sigur nu îi dai laptele praf care trebuie.
  • Plânge copilașul când ieși la plimbare prin parc? Aaa, păi în mod cert nu e bun căruciorul pe care l-ai cumpărat.
  • Nu a pus decât 8kg în sarcina? Ooo, păi stai să vezi atunci când apar poftele cum ajunge la 15-20kg în plus!
  • Copilul adoarme greu noaptea și e tot agitat? Aaa, păi sigur nu îi fredonezi cântecelul care trebuie; sau nu îi dai tot lăpticul din biberon chiar dacă el nu mai vrea.

Și exemplele pot continua…

Am observat că acești părinți sunt o specie aparte. Evident că nu generalizez. Am întâlnit și mulți părinți cerebrali; oameni decenți care pun întrebări și știu să poarte o discuție productivă ca între oameni maturi cu bun simț. Însă când unii fac monolog și își dau cu părerea fără să știe contextul, de parcă ar fi neonatologi, ei bine asta e altă treabă. Acești părinți povățuitori care pe lângă faptul că au răspuns la toate dilemele părintești, observ că intră sub incidența unor competiții imaginare. Știți voi… acelea pe care le-am tot menționat în carte. Spre exemplu, dacă le zici că odrasla ta doarme 4-5h pe noapte, a lor neapărat va dormi 6-8h.

Un alt exemplu, de data aceasta dintr-un registru negativ: dacă într-un grup de părinți te plângi că pruncul tău se trezește din oră în oră, fii convins că un alt părinte se va autosesiza imediat spunând că juniorul lui e vampir și de fapt nu doarme noaptea deloc. Deci da, uite că se poate… chiar și fără social-media.

2. ”S-a terminat viața”

Aceasta este de departe remarca mea favorită.

După ce o să ai un copil, viața se va schimba radical. O să vezi tu, nu o să mai poți face nimic-nimic-nimic. S-a terminat viața! Bucură-te cât mai poți.

Am primit-o în special în perioada pre-părintească.

Am observat un lucru interesant aici: indiferent de locația, sexul sau chiar statutul social, toți cei care îmi transmiteau această remarcă bacoviană, aveau ceva în comun: nemulțumirea de sine. Unii țineau în ei. Alții se exteriorizau: nu mai am timp să ies la o bere cu prietenii, nu am mai avut un concediu liniștit de 3 ani, nu am mai fost la un coafor de 2 ani, nu mi-am mai cumpărat o haină nouă, nu mi-am mai dat cu lac pe unghii de 6 luni, nu am mai avut timp să fac sport, nu am mai reușit să citesc nicio carte în ultimul an, șamd.

Nu intenționez să țin vreo prelegere celor care au făcut copii fără să își pună înainte anumite întrebări de bun-simț: chiar îmi doresc cu adevărat să fiu părinte? sau sunt 100% sigur că vreau să aloc timp și energie pentru încă o persoană? În opinia mea, dacă ajungi în acel stadiu, nu pot fi decât două cauze:

  • (încă) nu ești pregătit(ă) să fii părinte
  • un management deficitar al timpului

Revenind la acei părinți pentru care se termină viața când ai copil… Întâlnindu-mă recent cu o mămică mai cu experiență decât mine, m-a întrebat cu un rânjet vizibil: Nah cum e? Ți-am zis eu că nu e ușor, este?

Nu are importanță dacă mi-a fost ușor sau greu. E problema mea. Așa că am ales să intru în jocul ei. Drept urmare i-am răspuns: E chiar surprinzător de ușor. E foarte cuminte copilașul. Mă așteptam să fie mult mai greu.

Ei bine, care credeți că a fost replica ei?

Păi greul de abia acum începe!

După cum spuneam, există răspunsuri la toate. Există doar locul 2. Locul 1 este deja ocupat de către altcineva. AMIN.

3. Celebra urare ”Să vă trăiască”

De obicei această urare este urmată de notoria întrebare: Îi dă mămica piept? Propun să le luăm în piept pe rând aceste două idei.

Dintr-atâtea lucruri frumoase pe care i le poți adresa unui nou-părinte, Să vă trăiască! e tot ce mai putem să spunem? Chiar atât de sărac a ajuns vocabularul nostru încât nu mai găsim alte cuvinte? Nu ar suna oare mai bine: Să vă aducă multe bucurii! sau Să fie la fel de frumos/inteligent/prietenos ca părinții lui!? Într-adevăr au existat perioade în care mortalitatea infantilă era la cote înalte, dar asta nu înseamnă că trebuie să continuăm promovarea anumitor urări, care fie că vrei sau nu, te duc cu gândul la scenarii macabre. Înțeleg că este o urare tradițională făcută cu cele mai bune intenții, însă haideți să ne punem preț de o secundă neuronii la treabă și să scoatem pe gură alte expresii mai de actualitate. Dacă tot ne reînnoim iPhone-ul an de an, de ce nu am face la fel și cu vocabularul?

Îi dă mămica piept?

Ok. Deci după ce am primit căldurosul Să vă trăiască!, mare curiozitate a oamenilor este sursa de unde micuțul se aprovizionează cu lapte. Nu știu cum e percepută această întrebare de către alți părinți, însă pe mine mă lasă mască de fiecare dată; mai ales atunci când această întrebare vine de la un bărbat. Am stat câteva zile să îmi storc creierii pentru a înțelege de unde provine această curiozitate. O fi doar o întrebare banală cu scopul de a menține o conversație lipsită de importanță? Sau pur și simplu dilema cu privire la sursa hranei este mai prioritară decât starea de sănătate a copilului sau a mamei?

Dacă ajunge cineva la o concluzie mai bună, aș aprecia enorm să mi-o spună și mie.

2 comments

  • AndyOvidius

    In urma celor patru minute petrecute cu citirea textului tin sa mentionez cateva observatii incepand cu cea referitoare la titlul ales. Cuvantul “deranjeaza” mi se pare complet nepotrivit in cazul de fata. Unu la mana, nu are cum sa te deranjeze faptul ca esti proaspat parinte, consider ca e un motiv mai mult pozitiv care ar trebuii sa te dezvolte intr-o masura aparte data de perspectiva asupra vietii care iti este alterata. Doi la mana, din primele paragrafe ai rectificat acest deranj transformand-ul intr-un mic amuzament, fapt ce sustine prima mea idee. Tot referitor la titlu, citind-ul prima data, sincer, m-a dus cu gandul la o nemultumire la nivel personal cu privire la statutul de parinte, ceea ce mi-a fost infirmat odata cu citirea textului. Desigur ca refularea era de fapt indreptata spre ceilalti parinti care desigur nu au ratat ocazia de a-si expune parerea sau trairea de parinte cu experiente in ale cresterii de copii in fata unor asa zisi novici. Tin sa precizez ca aceasta etapa descrisa in textul prezentat era una de asteptat avand in vedere mentalitatea si dorinta de afirmare pe cale parinteasca a celor ce considera ca a creste un copil e tot una cu a face copii xerox. In speranta ca experienta din perioada urmatoare va fi una benefica pe plan personal si doar parte din ea va devenii publica va doresc multa sanatate, cumpatare si liniste sufleteasca.

  • moldo (author)

    Salut Andy! Da, probabil că trebuia să fiu mai explicit încă din titlu, însă am decis să creez o oarecare curiozitate. Mă bucur că nu te-ai oprit la titlu și datorită efortului tău (cele 4minute) ți-a fost infirmat faptul că prin ”deranjează” m-am referit la altceva. Mulțumesc pentru observație și pentru urări!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *