Cum a fost la prima lansare de carte

Pentru că ajunul vârstei de 30 de ani m-a introdus într-o călătorie cu multe întrebări filosofice, unul dintre răspunsuri a fost să scriu o carte. Ei bine eu am ajuns chiar mai rău/bine decât atât, încât m-am găsit făcând și o lansare de carte: lansarea propriei cărți, RUTINALISME.

Am ales localul ENIGMA Cafe-Bistro atât pentru design-ul mistic, dar mai ales pentru oamenii extraordinari care mi-au primit propunerea cu brațele deschise. Pentru organizarea evenimentului am avut parte de un suport profesionist din partea Sandrei Matei de la SDream, care a avut grijă de organizare până în cel mai mic detaliu, deși a făcut acest lucru remote!

Pentru moderarea acestuia am avut onoarea de a o cunoaște pe Elena Ramona. Participanții de la eveniment cu siguranță pot confirma spusele mele. Cei care doresc să își perfecționeze dicția sau priceperea în ceea ce privește public speaking-ul, pot apela la Elena prin intermediul paginii Adicție de Dicție.

  • Rawdia ne-au susținut cu niște dulciuri sănătoase, fără zahăr, fără gluten, dar totuși delicioase.
  • Fetele de la Reveria String Quartet ne-au încântat auzurile cu două reprize de cântece moderne.
  • Cei de la Darer Electronics au asigurat experiența vizuală și sonoră a proiecției.
  • Tudor Bartas, Paul Voie, CCPhotography și Ragazzi Gam s-au ocupat de instantaneele deosebite care vor rămâne mereu o amintire.
  • Blooming Vision s-a ocupat de colțișorul creativ.
  • Deși nu a mai putut ajunge la eveniment, aș vrea totuși să îi mulțumesc și lui Roberto Kuzmanovic de la Bibliocărți.ro atât pentru suportul oferit înainte de această lansare de carte cât și pentru intenția lui de a face parte din echipă.

Aș vrea să închei această postare într-o notă umilă și plină de recunoștință. Spun acest lucru fiindcă aceste două sentimente au predominat în sufletul meu în seara de 19 OCT 2019. Pe lângă cartea mea, tot ceea ce am putut să le ofer celor prezenți acolo a fost un car plin de mulțumiri și aprecieri pentru cele 2 ore pe care oamenii mi le-au oferit din timpul lor liber.

Știu că în prezentarea mea am afirmat faptul că nu am scris această carte pentru validare socială. Și nu am mințit. Însă în organizarea acestei lansări de carte să știți că m-am gândit în primul rând la voi. Sper că v-ați simțit bine și că nu v-am dezamăgit așteptările. Și să nu uitați să vă răspundeți la acele întrebări după ce vă așezați capul pe pernă și vă sărutați consoarta de Noapte-Bună: Ce am învățat astăzi? Cu ce am contribuit astăzi?

Toate pozele ce s-au făcut le găsiți pe pagina evenimentului. Personal cel mai mult îmi plac pozele cu oamenii din public când afișează o poziție cugetătoare. 🙂

Weekend plăcut în continuare!

Bogdan