Goana după definiția fericirii

E plin internetul de informații și autori cvasi-infailibili silindu-se în a spune ceva nou. Ceva cu priză la public. Și nu oricum: ci folosind cuvinte mărețe. Cuvinte mult prea grele pentru condiția lexicografică a umerilor lor. Sunt șanse mari să percepi și această postare la fel. Dar, ignorând momentan posibilitatea ca eu să îmi doresc a fi un revelator de concluzii evidente despre viață, permite-mi să continui pledoaria.

Fie că vorbim despre o nouă dietă, un nou tip de antrenament, o altă destinație de vacanță sau un alt tip de festival de muzică, mereu se încearcă noi descoperiri.

Observ acest lucru în special la ideile să spunem, cu un spectru larg de analiză: bogăția, auto-controlul, sensibilitatea, s.a.m.d. La fel se întâmplă și în cazul uneia dintre cele mai râvnite țeluri relative, pe care fiecare dintre noi îl caută în permanență: FERICIREA.

Mă lasă rece orice articol sau discurs cu idei de genul Care sunt secretele fericirii absolute? X sfaturi de la nenea Y.

Când văd titlul la un astfel de articol, în 99,99% din cazuri închid pagina în secunda următoare. Există totuși uneori posibilitatea să fiu vulnerabil. Ajung să dau click pe articolul respectiv. În consecință, dau peste minim una dintre ideile de mai jos:

1. Oamenii fericiți ajută săracii.

În acest caz, dacă Jeff Bezos și Bill Gates ar decide să devină fericiți, nu ar mai exista săraci pe planeta asta.

2. Cei mai fericiți oameni citesc și fac sport.

Eu aveam perioade când nu citeam și eram fericit. Și nici cu sportul nu mă omoram. Deci se poate și fără.

3. Oamenii fericiți au copii.

Wow! Ce revelație! Abia acum realizez câți oameni triști sunt pe Pământ.

4. Oamenii fericiți sunt căsătoriți.

Vezi răspunsul de la 3.

5. Oamenii divorțați sunt nefericiți și neîmpliniți.

Vezi răspunsurile de la 3 și 4.

6. Oamenii fericiți se trezesc dis de dimineață.

Ok. Ar fi cazul să mă opresc.

Aș mai continua, dar nu vreau să vă pierd atenția chiar de tot. Ceea ce vreau să subliniez însă, este superficialitatea cu care se fac astfel de afirmații.

Atâta vreme cât idealurile pe care ni le setăm în viață sunt diferite de la o persoană la alta, consider irelevante aceste idei ponosite violent în social-media de către mulți connoisseuri.

Acum să pășim spre subiectul tabu, preferatul meu…

Instagramul

Această Fata-Morgana a vieții perfecte a devenit o boală psihică. Fără glumă! În special în rândul sexului frumos.

Observ femei serioase și puternice; profesioniste în domeniul lor, care au îngenunchiat în fața acestui altar al narcisiștilor. Colcăie Instagramul de poze cu dânsele, în lanuri de rapiță privind enigmatic spre orizont cu gândul la colectarea neselectivă de like-uri.

Cât despre copiluțele din Generația X tot încerc să mă abțin. Dar chiar nu pot. Majoritatea dintre ele se manifestă de parcă efectiv și-au pierdut mințile. Fiind un fan al concediilor de tip city-break, m-am lovit de multe astfel de ființe. Cred că singurul lor scop în a merge într-un oraș străin, e să facă poze exact în aceleași locuri vizitate de notoriile izvoare de cinism: influencerițele.

Cabinetele de psihologie și psihiatrie vor fi luate cu asalt în perioada următoare exact pe tema asta. E chiar o idee promițătoare de afacere. Na bun. Cam asta e. Acum cred că mă voi gândi la acest business de viitor. Cred că se pot face bani frumoși din asta.

Temerea mea pentru viitor e următoarea:

Lenea de a face ceva util în viață, stresul, FOMO și mai ales nevoie maladivă de validare combinată cu imitarea influencerilor, vor depăși probabil numărul cazurilor bolilor de inimă.