O dietă minimalistă care merită încercată

Deși nu mai consum alimente de proveniență animală de o bună perioadă, țin să menționez că nu vreau să propovăduiesc aici lucruri pe care nu le-am experimentat. Nu mă consider un expert în nutriție sau filosofie. Nici nu vreau să fac propagandă la veganism sau la vreo dietă stringentă care să te facă să pierzi X kg în Y zile; …pentru ca eventual mai apoi să pui X+1kg în Y-1 zile. 🙂

Adaug mai jos zece idei care mi-au fost (și încă îmi sunt) de folos în stabilirea unui stil de viață simplu, minimalist, flexibil și mai ales benefic pentru sănătatea mea. Știu că sună a clișeu, însă aplicând aceste lucruri în mod constant, chiar am ajuns să mă simt mai bine ca niciodată.

1. Organizează-ți bucătăria

Văd multe persoane (când merg în vizită) despre care literalmente poți spune că au colecții de ustensile, vase sau tacâmuri. Dar asta ar fi doar prima parte a problemei. Partea a doua este că acestea sunt depozitate haotic prin diverse locuri. Chiar dacă că le-ai primit de la rude drept cadou de nuntă, limitează-te la strictul necesar! Ce rost are să depozitezi zeci de vase dacă folosești 2-3 în majoritatea timpului? Eu unul chiar nu văd niciun rost. Cu cât ai o bucătărie mai organizată, cu atât vei fi mai eficient și îți va lua mai puțin timp să gătești.

2. Limitează alimentele procesate

Cred că nici pentru tine nu mai e o noutate dacă îți spun că alimentele neprocesate (integrale) sunt cheia pentru o sănătate mai bună. Personal, acest obicei sănătos e foarte ușor de aplicat. De ce? Pentru că ai foarte multe alternative. Vrei să îți satisfaci pofta de dulce? Un măr, o banană, un pumn de afine sau o portocală și ai rezolvat problema. Vrei o felie de pâine cu Nutella? Încercă în loc de asta o felie de orez expandat cu unt de arahide și pune deasupra puțin magiun de prune. Yummy! Știu că până și magiunul e un alimente ușor procesat (termic), dar tot e o alternativă mult mai sănătoasă la Nutella, Finetti sau orice altă mizerie tartinabilă cu urme de cacao.

Personal, întotdeauna încerc să evit extremele: să număr caloriile până la virgulă, să consum doar pâine coaptă la soare sau să mănânc doar legume culese (și eventual și plantate) de către mine. În caz că are vreo relevanță pentru cineva: în prezent, consum doar alimente de proveniență vegetală. Legumele, fructele și cerealele reprezintă 99.9% din alimentația mea de zi cu zi. Cei 0.1% reprezintă probabilitatea ca atunci când iau masa în oraș să am în farfurie mai mult decât ceea ce scria în meniul restaurantului. 🙂 Dacă s-a întâmplat așa vreodată, asta e. Să îmi fie de bine!

Mănânc deseori avocado, fasole, spanac și/sau alte verdețuri proaspete. Recunosc, unele dintre acestea nu le mănânc neapărat pentru că îmi plac la gust. Le mănânc pentru că îmi dau o stare de bine. Cum am spus și la discursul de la 5MS Cluj:

prefer să amân plăcerea pe termen scurt în favoarea împlinirii pe termen lung.

  • plăcere pe termen scurt = alimente nesănătoase (dar gustoase, recunosc) care îmi dau o stare de oboseală, îmi îngreunează digestia și îmi slăbesc sănătatea
  • împlinire pe termen lung = alimente sănătoase care îmi dau o bună-dispoziție, îmi fac sănătatea puternică și mă ajută să am un corp armonios

3. Limitează-te la puține mirodenii

Dacă alegi să cumperi alimente de calitate, chiar nu ai nevoie să pui multe mirodenii. Consider că un ulei de măsline bun, sare (deși sunt multe studii care arată că nu e bună) și piper sunt mai mult decât suficient.

Investește banii de mirodenii în alimente calitative. Mda, știu povestea că între raionul cu alimente BIO și cel non-bio, singura diferență este eticheta. Dar nu mă refer la a le alege neapărat pe cele cu eticheta BIO, care evident că sunt mai scumpe. Ci mă gândesc la schimbarea furnizorului. Sunt mulți furnizori locali de alimente proaspete și de o calitate foarte bună. Trebuie doar să îți aloci timp pentru asta și să încetezi a te mai plânge că alegi fast-food din cauză că ești o persoană ocupată. Cu toții suntem ocupați. Ziua are tot 24 de ore și pentru noi.

4. Nu te crampona în planuri de mâncare scrupuloase

Am încercat de multe ori să îmi pun pe foaie un plan de alimentație strict. A funcționat 1-2 săptămâni. Poate chiar 3. Însă după aceea nu a mai mers. Erau zile în care conform orarului trebuia să mănânc ceva dar eu aveam poftă de altceva. Sau zile în care dimineața trebuia să alerg un maraton, iar planul de alimentație spunea să mănânc un fruct. (sfat: nu încerca să alergi un maraton având doar un fruct în stomac!) În mod cert o dietă cu meniuri stricte nu e o alegere înțeleaptă pe termen îndelungat.

5. Mănâncă simplu

Cunosc bine sentimentul: e foarte mare tentația când mergi la un restaurant de tip buffet-suedez. Vrei să le încerci pe toate. Deși nu e primul lucru la care te gândești, vrei de asemenea ca stomacul tău să fie zen; să meargă digestia ceas. Sunt ferm convins că urăști și tu acele momente stânjenitoare când sistemul digestiv îți joacă feste de parcă André Rieu interpretează Voices Of Spring împreună cu Orchestra Johann Strauss prin intestine.

Sfatul meu: limitează-te la cât mai puține tipuri de alimente.

Văd deseori la micul-dejun de la hoteluri, oameni care încep cu tradițională omletă alături de 4-5 felii de pâine, apoi continuă cu un ștrudel + cafea, iar la final când realizează că nu s-au săturat, încheie festinul cu un bol mare de fulgi cu lapte. Iar fructul și-l iau în cameră ca să îi spună ego-ului că au mâncat și ceva sănătos.

6. Nu cumpăra provizii pentru al 3-lea Război Mondial

Exceptând orezul, fasolea, ovăzul și alte câteva, alimentele proaspete nu au un termen mare de valabilitate. Limitând consumul de alimente procesate, cu produse ce expiră mai târziu decât permisul tău de conducere, vei rezolva mai mult decât jumătate din această problemă. Pe lângă tragico-ilara situație hai să mâncăm tot că se strică, un alt beneficiu în a nu-ți ticsi frigiderul cu provizii, este evitarea irosirii de alimente. In plus, nu îți vei forța portmoneul să fie la dietă.

7. Nu fi o altă victimă a propagandei

Este o vorbă în popor care spune că repetând des o minciună aceasta devine un adevăr. Dacă cineva (site-uri de știri bine informate, bloggeri care trag la sala doar pe YouTube sau influenceri(țe) care fac fitness din tastatură) afirmă în repetate rânduri că o anumită dietă este cea mai bună, nu înseamnă că trebuie să fie neapărat și adevărat.

Uneori, oamenii nu vor să audă adevărul deoarece nu vor să le fie distruse iluziile.

Friedrich Nietzsche

E o adevărată frenezie în aceste timpuri cu dietele bazate pe înfometare: intermittent fasting, Keto sau orice alt termen care sună bine în Romgleză. Nu spun că aceste diete nu dau rezultate. Probabil că în anumite cazuri dau.

Un studiu spune clar că pe termen lung, nu e o strategie bună:

Oamenii nu sunt ajutați deloc dacă acești (totuși) formatori de opinii continuă să dezbată într-un mod superficial astfel de teme serioase: fără o documentare temeinică și fără un experiment pe termen lung — poate chiar și pe propria piele. De ce nu? Sincer să fiu, celebritățile, influencerii, sportivii profesioniști, chiar și unii medici cu diplomă, trebuie să fie văzuți în primul rând ca un posibil ultim om de pe Terra al cărui sfat să îl iei măcar în considerare. E lungă și complicată fraza precedentă, nu-i așa? Hai să o repetăm atunci. Așa ceva chiar trebuie memorat.

Celebritățile, influencerii, sportivii profesioniști, chiar și unii medici cu diplomă, trebuie să fie văzuți în primul rând ca un posibil ultim om de pe Terra al cărui sfat să îl iei măcar în considerare.

8. Bea multe lichide! Dar nu alcool.

Am să încep cu faimosul mit despre alcool:

Un pahar de vin pe zi e sănătate pură. O bere pe zi e mană cerească pentru rinichi.

Sunt destule studii care au ajuns la concluzii diferite. Unele spun că vinul previne cancerul. Altele susțin că favorizează apariția acestuia. În mod cert unele dintre acestea sunt de tip cohort cu un grup de oameni trimiși și/sau finanțat de către un anumit brand. Dar contează mai puțin asta în contextul de față. Cert este că unele sunt cât de cât obiective, altele mai puțin sau chiar deloc. Așadar, uneori, răspunsul nu va fi nici măcar la mijloc.

Nu îmi doresc să păstrez un echilibru în ceea ce privește opinia mea pe acest blog. În sensul că aș urmări să împac ambele tabere. Nicidecum. Personal mă interesează prea puțin dacă au dreptate studiile din dreapta sau cele din stânga. De ce? Pentru că zilele în care consum alcool, le pot număra pe degetele de la o singură mână. De ce fac asta? Nicidecum nu consum alcool pentru că mi-a zis vreun studiu (sponsorizat sau nu) că favorizează cancerul. Ci pentru că deshidratează. Nu am nevoie de niciun studiu pentru asta. Pot să observ singur acest lucru. Iar deshidratarea mă deranjează. Îmi dă o stare de disconfort și mă face să nu mă pot bucura așa cum îmi doresc de principalul meu hobby: sportul.

Prin urmare, dacă îți place alcool-ul și nu te deranjează faptul că te deshidratează, consumă-l cel mult în cantități reduse. Repet: chiar nu mai contează aici care dintre studii au dreptate. Totodată sunt empatic puțin și cu ideea că renunțând la anumite plăceri, viața va fi mai gri. De aceea nici nu militez pentru vreun stil de viață bazat pe restricții absurde. Însă nici nu promovez ideea de a trăi pentru a mânca (sau cum zic instagramiștii: pentru a avea experiențe culinare de neuitat. 🙂 ) Lăsând gluma la o parte, țelul meu este să mănânc pentru o sănătate excelentă alături de un grad satisfăcător de împlinire sufletească. Nimic mai mult.

9. Mâncarea nu e o sursă de divertisment

Aici simt că pășesc pe gheață subțire. În opinia mea, mâncarea trebuie privită în primul rând ca sursă de energie. E o mare greșeală să o percepi ca o sursă de divertisment. Crezi că nu poți experimenta senzația de sațietate cu o hrană mai sănătoasă? Desigur că poți. Trebuie doar să ai voință. Bazându-mă pe experiența mea, pot spune că e doar o chestiune de obișnuință. Desigur că mă bucur de hrana pe care o consum. Însă mă bucur și mai mult de viața pe care o trăiesc. Asta este într-adevăr un lucru pentru care merită să te bucuri în fiecare secundă. Nicidecum mâncarea.

10. Mănâncă pentru a fi mai sănătos

Nu am fost mereu preocupat de a-mi urmări zi-de-zi greutatea până la virgulă. Greutatea este într-adevăr un criteriu bun care ne indică starea sănătății. Însă nu e singurul. În plus, nu trebuie luat în considerare doar acest criteriu. Până la urmă nu e vorba despre a slăbi și a arăta mai bine în fața oglinzii. Ci e vorba despre a fi mai sănătos și a te simți mai bine în propria piele.

Epilog

Să funcționeze oare ce am scris mai sus și în cazul tău? Hm… Poate da. Poate nu. Nu știu. Ce pot să îți spun cu certitudine este următorul lucru: testează pe tine câteva zile și vei afla singur răspunsul.

În caz că ți se pare dificil, ia-le pe rând:

  • în prima săptămână voi renunța la zahăr
  • în cea de-a doua săptămână îmi voi limita escapadele la fast-food
  • în a treia săptămână voi începe să nu mai mănânc seara

Și tot așa. Ulterior, vei vedea cum te simți și îți vei putea ajusta planul în consecință. Trebuie doar să vrei și să faci. C-O-N-S-T-A-N-T!

După cum spuneam la început, nu urmăresc să convertesc pe cineva la veganism sau la vreun alt stil de viață. Însă m-aș bucura enorm să văd mai mulți oameni sănătoși care se bucură cu adevărat de viață. Sănătatea ta este fundația unei vieți împlinite. Dacă nu o mai ai, mai contează ceva?