Presiunea inutilă a sărbătorilor

Văd în multe locuri o mulțime de requirements pentru a avea un sfârșit de an fericit: să ningă, să primesc cadouri, să fac upgrade la noul iPhone, să am toate cele cuvenite pe masă, să servesc musafirii cu salată de boeuf, să arunc pocnitori pe geam la 12 noaptea, să pun poze cu familia pe social media, să arăt celor din jur cât sunt de realizat, să las impresia că sunt cel mai fericit. Practic, să fac orice pentru a arăta lumii ce viață perfectă am.

Este de-a dreptul copleșitor.

Personal văd sărbătorile de iarnă mai mult ca pe sfârșitul unei revoluții a Terrei. Nu aștept Crăciunul pentru a mă vedea cu persoanele dragi — un alt clișeu apropo. Nu am nevoie să merg la ski sau la vreo cabană fix în perioada tranziției spre noul an. Nu aștept sărbătorile de iarnă pentru a-mi face timp să curăț geamurile casei. Nu am nevoie să îmi spună cineva că e momentul să fiu și mai ales să arăt lumii cât sunt de împlinit. Prefer să mă bucur în serenitatea mea simplă (poate prostească). Prefer să mă bucur de suficiența stadiului actual. Îmi este suficientă sănătatea, traiul decent, liniștea sufletească și libertatea de a-mi petrece timpul liber după bunul plac.

Toată această tevatură și obsesie pentru a fi în rând cu lumea o văd ca pe un surplus inutil.